fbpx Introducere în practici de Mindfulness - WORKSHOP | GO AHEAD

Introducere în practici de Mindfulness - WORKSHOP

Locație
Zoom online
Data eveniment

​  Introducere în practici de Mindfulness - WORKSHOP ONLINE

Workshop-ul  Online “Introducere în practici de Mindfulness” propus de Asociația GO-AHEAD  este destinat profesorilor din învățământul preuniversitar și se concentrează pe tehnici practice de reducere a stresului, creșterea concentrării și atingerea stabilității emoționale.


Workshop-ul va avea loc  joi, 28 ianuarie 2021, interval orar 17:00-19:00, online, pe platforma ZOOM.


Stresul, inamicul numărul unu al omului modern, este inevitabil. Întrebarea nu este dacă suntem stresaţi, ci doar cât de mult. Şi, evident, ce putem face pentru a-l reduce. Ştiinţa cea mai avansată îşi dă mâna cu tradiţiile extrem-orientale pentru a răspunde acestor întrebări.

 

Reactivitatea emoţională, stresul, burnout-ul pot fi gestionate acţionând încă "de la rădăcină" – antrenând creierul să nu se mai activeze excesiv. În acest fel nu doar că se reduce consumul nervos, ci şi nevoia de măsuri anti-stres tradiţionale. Ceea ce rămâne este o mai mare linişte interioară.


Beneficiul secundar al acestui set de tehnici este creşterea inteligenţei emoţionale – abilitate de temelie pentru oricine lucrează cu omul, dar în special pentru cei ce lucrează cu copii.

 

BENEFICIILE WORKSHOPULUI:

  1.  Informaţii despre cum funcţionează creierul, care sunt formaţiunile principale implicate în stres şi cum pot fi ele aduse sub control
  2.  Învăţarea unor tehnici uşor de aplicat în momentele fierbinţi pentru regăsirea calmului
  3.  Primul contact cu o practică veche, confirmată de ştiinţă, pentru reducerea stresului

 

AGENDA WORKSHOPULUI:


ora 17:00 - introducere & warm-up activity

ora 17:15 - 18:45 :

  •  informații de bază despre neurologia emoţiilor şi a stresului
  •  introducere în meditaţia mindfulness;
  • ce spune ştiinţa despre acest set de tehnici tradiţionale de regăsire a liniştii interioare
  •  prezentarea şi exersarea unor tehnici de calmare şi regăsire a raţiunii în momentele tensionate

ora 18.45 - feedback


Durata workshopului: 2 ore

 

FORMATOR

Workshopul va fi susținut de CĂTĂLIN BLAGA.


Cătălin Blaga lucrează cu oameni de peste 30 de ani. Un mix neobişnuit de experienţă în management, training de abilităţi interumane, psihologie şi mindfulness, el aduce neuroştiinţa practicilor contemplative în viaţa reală, de zi cu zi, a oamenilor. Cătălin este profesor acreditat de mindfulness şi facilitează programe de peste 3 ani, după mai bine de 10 ani de practică personală. Aceste competenţe, împreună cu expertiza de formare de adulţi, asigură soliditatea şi eficienţa programelor pe care le susţine.

 

ÎNSCRIERE și TAXĂ de participare


Pentru a participa la workshop este necesar să completați formularul de înscriere și să achitați taxa de participare în valoare de 40 LEI/persoană, în urma confirmării de înscriere și plată veți primi toate informațiile de acces online la workshop pe email în ziua evenimentului.

Taxa de participare este 40 de lei / persoană  și se achită online prin Netopia. Imediat după finalizarea completării formularului, apăsați butonul ”trimite” apoi dați click pe ”PLĂTEȘTE AICI”.